Tot ce trebuie să ştiţi despre un proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei

Reglementarea contravenţiilor a fost realizată prin O.G. nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002.

Actul normativ a fost modificat şi completat ulterior intrării în vigoare de numeroase ori, însă acesta va trebui complet revizuit, având în vedere că, prin hotărârea Anghel c. România din 4 octombrie 2007, CEDO a constatat că anumite dispoziţii ale legislaţiei contravenţionale încurajează o jurisprudenţă contrară prezumţiei de nevinovăţie.

Pe fond, CEDO a considerat că sistemul procedural român în materie contravenţională, ce impun contravenientul să probeze veridicitatea spuselor, este contrar prezumţiei de nevinovăţie. Curtea a considerat că prezumţia de legalitate şi de adevăr a procesului-verbal de constatare a contravenţiei este o prezumţie lipsită de rezonabilitate, punând un acuzat într-o situaţie dezavantajoasă.

Potrivit art. 1 din lege, constituie contravenţie, fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Vinovăţia, ca trăsătură principală a contravenţiei subliniază faptul că răspunderea contravenţională este o răspundere bazată pe culpă, neputând exista răspundere contravenţională fără vinovăţie, ceea ce exclude categoric ideea răspunderii obiective în cadrul contravenţiilor.

Sancţiunile contravenţionale principale sunt: avertismentul, amenda şi obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Alături de sancţiunile contravenţionale principale, legea stabileşte prin art. 5 şi sancţiunile complementare, respectiv: – confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; – suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; – închiderea unităţii; – blocarea contului bancar; – suspendarea activităţii agentului economic; – retragerea licenţei sau avizului pentru anumite operaţiuni de comerţ exterior, temporar sau definitiv; – desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în stare iniţială.

Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat, potrivit art. 11, în cazul: stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, legitimei apărări, precum şi infirmităţii, dacă are legătură cu fapta săvârşită. Toate aceste cauze trebuie însă constatate numai de instanţa de judecată. De asemenea, nu răspunde contravenţional minorul sub 14 ani, iar pentru cei care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii se reduc la jumătate.

Şi în materie contravenţională (art. 12), este stabilit principiul aplicării mitior lex, principiu stabilit şi prin art. 15 alin. (2) din Constituţie, astfel că, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de intrarea în vigoare a noului act normativ; dacă sancţiunea din noul act este mai uşoară se va aplica aceasta, iar dacă este mai gravă, contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ vechi, în vigoare la data săvârşirii acesteia.

Potrivit art. 13 se prevede un termen de prescripţie general pentru aplicarea oricărei sancţiunii contravenţionale, de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

În cazul contravenţiilor continue (contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp) acest termen începe să curgă de la data constatării faptei. Dacă fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior se stabileşte că ea este contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul cât cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau în faţa instanţei, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului de 6 luni. Totuşi prescripţia operează, dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de 1 an de la data săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel.

În ce priveşte prescrierea executării sancţiunii, aceasta nu se aplică decât în cazul amenzii contravenţionale (art. 14). Astfel executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie, dacă procesul-verbal nu a fost comunicat contravenientului, în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.

Contravenţia se constată printr-un proces-verbal, încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ, care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic, agenţi constatatori (art. 15). Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii de poliţie, precum şi alte persoane prevăzute în legile speciale.

Cu privire la datele cuprinse în procesul-verbal, numai lipsa unora dintre acestea atrage nulitatea procesului-verbal, şi anume lipsa menţiunilor privind: numele, prenumele şi calitatea agentului constatator; numele, prenumele contravenientului; în cazul persoanei juridice denumirea şi sediul acesteia; fapta săvârşită şi data comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Această nulitate este una absolută şi se poate constata şi din oficiu de către instanţă.

Calea de atac împotriva procesului-verbal de contravenţie, este plângerea (art. 31) care trebuie făcută în termen de 15 zile de la înmânarea sau comunicarea acestuia şi este scutită de taxa de timbru. Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării.

Plângerea contravenientului suspendă executarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în timp ce, plângerea persoanei vătămate şi a celui care este proprietarul lucrurilor confiscate, suspendă executarea numai în ce priveşte despăgubirea, respectiv confiscarea.

Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului, motivarea nefiind obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral, iar recursul suspendă executarea hotărârii.

În cazul proceselor verbale de constatare a contravenţiilor rutiere, hotărârea judecătorească rămâne definitivă şi irevocabilă în primă înstanţă (nu mai poate fi supusă nici unei căi de atac, cu excepţia contestaţiei în anulare şi a revizuirii hotărârilor).